Cotidianul elvețian de limbă franceză găzduiește un interviu cu superstarul portughez de la Manchester United. Filosofia sa de sportiv, dar și de viață este cam aceeași. "Sunt atacant și, în această calitate, trebuie să driblez… Mie-mi place această idee, face parte din concepția mea despre viață. Până la urmă, este povestea vieții mele". Ținută degajată
Ronaldo apare într-o bluză de piele și încălțat într-o pereche de bascheți, părul savant (ne)pieptănat, arborând o privire timidă dar zâmbind mereu și în mod clar pus pe glume. Ca aspect, pare destul de aproape de metrosexual, adică de genul de oameni pe care Backham îi intruchipează cel mai bine. Oricum, un interviu cu Ronaldo nu are de ce să nu placă. Nici ziaristului, nici cititorilor. Probabil, cel mai puțin îi face plăcere eroului nostru. El preferă să se exprime în iarbă, mai puțin în cuvinte.
Le Temps: Sezonul trecut ai avut niște performanțe extraordinare, eficacitatea ta a speriat pe toți specialiștii. Anul acesta, la fel. Nu te sperie un pic chiar și pe tine? Ronaldo: Toată lumea gândește că un jucător ca mine poate și mai mult, mereu mai mult, că nu se va opri niciodată din ceea ce trebuie să facă un atacant. Adică, să marcheze în neștire. Nu-i deloc așa de simplu și vă dau exemplul turneului final european, unde am jucat cu antiinflamatoare. Această treabă mi-a fost fatală, am ajuns la cuțit și a trebuit să suport o operație delicată. Dar, în niciun caz nu mă simt pus sub presiune, am de la mine însumi exact aceleași pretenții pe care le au și suporterii mei. Vreau să progresez, chiar fac acest lucru în fiecare zi, simt că încă se poate, vreau să-mi văd limitele și, dacă se poate, să trec chiar și de aceste frontiere. Nu am alt scop în viață, sunt un etern perfecționist.
Le Temps: Talentul tău nativ este cel care îți dă această obsesie de a crea, după modelul, să zicem, Roger Federer? Ronaldo: Întotdeauna am avut ambiții care țineau un pic și de orgoliul meu, dar îmi asum acest lucru. Înaintaș fiind, mă lovesc frontal de cei care sunt puși acolo să mă marcheze. Trebuie, în mod constant, să-mi încerc șansa, să driblez, să provoc. Mie-mi place, petru că sunt un dribleur înnăscut. La Lisabona, când am debarcat venind din insulița din care proveneam, am fost obligat să risc. La școală, când toți ma luau în bază din cauza accentului, la fel. Chiar și cu fetele… A trebuit să încerc, să risc și, pe urmă, să driblez…
Le Temps: La fiecare gol ai un stil personal de a te bucura, pur și simplu explodezi de fiecare dată. Ce simți, de fapt? Ronaldo: Păi, senza’ia nu este mereu aceeași, dar rămâne întotdeauna extrem de puternică, interioară. Este un sentiment indescriptibil.
Le Temps: Inegalabil? Ronaldo: Nu neapărat! Știu că mulți jucători îl compară cu orgasmul dar, din proprie experiență, cred că sexul este mult mai intens din acest punct de vedere. Să zicem că este inegalabil, nu neaparat incomparabil! Vă mulțumește acest răspuns?
Le Temps: Antrenorul tău, Sir Alex Ferguson, zice că dacă Real Madrid mai încearcă ceva, va scoate mitraliera. Ronaldo: Îmi pare rău, dar nu vreau să mai discut despre acest subiect. Agitația pe care o crează unii în jurul transferurilor nu este deloc normală. Eu vreau să câștig trofee și, din acest motiv, cred că sunt bine unde sunt.
Le Temps: Apropo de Manchester, în momentul sosirii aici, ai simțit că te apasă istoria acestui club? Ronaldo: Sincer? Absolut deloc! Pentru mine Manchester era ceea ce se cheamă un mare club. Atât și nimic mai mult. Ce-i drept, peste trei zile deja simțeam forța tradiției acestei grupări și greutatea trecutului său. Lumea venea la mine și mă întreba dacă știam câte ceva despre tragedia de la Munchen?
Le Temps: Știi al cui a fost numărul de pe tricoul tău? Ronaldo: Da, desigur. George Best, Bryan Robson, David Beckham… Eu vroiam numărul 28, ca la Sporting, dar managerul este cel care a insistat pentru cifra 7. La început, era un număr ca oricare altul. Astăzi, însă, simt responsabilitatea pe care ți-o induce faptul că ai acest număr pe spate. Pe de altă parte, nu este o motivație suplimentară, chiar nu am nevoie de așa ceva.
Le Temps: Revendici cam des premiul FIFA pentru Fotbalistul Anului. De ce atâta insistență? Ronaldo: Vă spun sincer, pentru mine este o distincție importantă. Orice recompensă are importanța ei, dar aceasta are ceva special și anume este oferită de tipi care lucrează în acest domeniu. Fotbaliștii știu cel mai bine care dintre ei este cel mai valoros. Nu o fac cu plăcere, există invidie, dar știu foarte bine cine este acela. Sigur, aș fi bucuros să primesc și un premiu venit din partea fanilor, nu pretind că suporterii nu s-ar pricepe la fotbal, dar nimic nu poate depăși recunoașterea venită din partea celor proveniți din ginta ta, dacă-mi permiteți expresia. Anul acesta consider că eu merit acest premiu. Uite, l-am mai pretins încă o dată… Totuși, vă întreb și pe Dvs, ce să mai fac în plus pentru a fi sigur că-l voi obține?
traducere și adaptare de Octavian METONI
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER